Primul lot al metroului către Otopeni, construit de turci. Lucrările vor dura patru ani, apoi vor urma alte proceduri

Publicat: 08/03/2022, 15:13

Metrorex a anunțat, marți, că a semnat contractul pentru lotul 1 din Magistrala 6, respectiv porțiunea  1 Mai – Tokyo, traseu care are 6,6 kilometri.  Valoarea proiectului depăşeşte 1,2 miliarde de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor este estimată la 48 de luni (un an proiectare și trei ani execuție).

„Metrorex a semnat astăzi, 8 martie 2022, contractul ce are ca obiect: «Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional  Henri Coandă.  (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni). Proiectare şi execuţie lucrări structură de rezistenţă pentru Lotul 1.1: 1 Mai – Tokyo», cu Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S”, au transmis, marţi, reprezentanții Metrorex.

Potrivit sursei citate, lucrarea a fost atribuită prin procedură de licitatie restrânsă, în SEAP, pe baza criteriului de atribuire „Cel mai bun raport calitate – preţ”.

Valoarea contractului este de 1.200.850.000,00 Lei, fără TVA şi este finanţat din fonduri europene nerambursabile şi buget de stat.  Termenul de execuţie a lucrării este de 48 de luni.

Secţiunea cuprinsă între staţiile 1 Mai (existent)-Tokyo (inclusiv) are un traseu de 6,6 km şi cuprinde 6 staţii cu următoarele denumiri: 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo.

„Obiectul proiectului «Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă» este realizarea unei linii de transport public între Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni) şi Bucureşti, contribuind astfel la dezvoltarea economiei regionale şi îmbunătăţirea mediului urban prin reducerea blocajelor de trafic, a accidentelor rutiere şi a poluării aerului”, mai transmit cei de la Metrorex.  

Licitația pentru lotul „Băneasa – Aeroport Otopeni”, în desfășurare

Lucările ar putea să înceapă în aprilie anul viitor, până atunci asocierea turcă având termen un an pentru proiectare.

Contractul prevede însă lucrări pentru structură, apoi, după patru ani vor urma lucrările pentru montarea instalațiilor și a căilor de rulare, dar și pentru finisaje.

În noiembrie anul trecut, Metrorex a scos la licitație contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii de metrou Tokyo – Aeroportul Băneasa (lotul 2), contract cu o durată de 4 ani şi o valoare estimată de 1,3 miliarde lei. Licitașia este în desfășurare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa
Stai la curte, poți să fii amendat. Gestul care golește buzunarele
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×